Studenţii Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică "Simion Bărnuţiu" sunt invitaţi să participe la un Workshop cu tema: CUM ÎMI DEZVOLT O CARIERĂ EUROPEANĂ.
TU ŞTII CE O SĂ FACI DUPĂ FACULTATE?
Dacă încerci să-ţi dai seama ce carieră ţi s-ar potrivi cel mai bine, ce anume te-ar provoca să-ţi atingi potenţialul maxim, ce job s-ar potrivi cu personalitatea ta şi tăriile tale, credem că acest seminar te va ajuta.
Aderarea României la UE şi dobândirea cetăţeniei europene a adus românilor noi oportunităţi de carieră care până în prezent nu au fost exploatate la adevărata lor valoare. Pentru cei care îşi doresc să se dezvolte într-o Instituţie a Uniunii Europene, Lasspri şi JCI Sibiu vă invită să participaţi la un seminar care o să vă ofere toate informaţiile de care aveţi nevoie. Acesta vă va oferi şansa să aflaţi direct de la persoane cu experienţă relevantă în tematică europeană care sunt oportunităţile pe care le puteţi avea, care sunt paşii pe care trebuie să-i faceţi pentru a ajunge pe postul care vi se potriveşte cel mai bine sau ce competenţe sunt urmărite pe parcursul procesului de selecţie.
Agenda workshop-ului:
Planifică-ţi o carieră europeană: Când, Unde, Cum?
Care sunt etapele procesului de selecţie EPSO (European Personnel Selection Office)
Cum să aplic pentru un job european
Sfaturi practice despre cum să obţii un stagiu de pregătire într-o instituţie europeana
Vorbitor: Dr. Mihaela Liliana Stroe (Trainer international & Coach Euroconcurs din 2006)
Sala: Aula Magna
Data: marţi, 27.03.2012
Ora: 14:00
Vă aşteptăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu